Un calendar preistoric pentru 212.652 de ani.
În toate timpurile au fost oameni care ştiiau despre ceia ce vreau eu să vă spun acum. Această informaţie face parte din tainele iniţierii ierofanţilor templelor antice. Şi azi sunt oameni care cunosc aceste lucruri, dar ei n-au dreptul să destăinuie ştiinţa sacră. Aşa e tradiţia lor. Dar, spuneau mahatmii indieni, dacă cineva din neiniţiaţi reuşeşte să descopere ceva din cunoştinţele noastre, de datoria noastră este să confirmăm aceast lucru. Nu pot să ştiu dacă studierea literaturii de profil poate să fie numită „iniţiere”, dar nici nu pot spune că chiar aşa, pe loc gol, m-am dumerit de toate acestea. Albert Ainştain a spus o vorbă, care tare mi-a plăcut: „ În faţa lui Dumnezeu noi toţi suntem egal de deştepţi, mai bine zis egal de proşti. Totul depinde de aceia, dacă îţi dă sau nu Dumnezeu acces la cunoştinţele pe care le aspiri”.
Aici eu dau simplu şi schematic semnificaţia cîtorva semne şimbolice, dar tema e largă şi alcătuieşte un sistem simbolico - informaţional. Acesta nu e scris nicăeri altfel decît în simboluri sau ca fraze cifrate şi alegorice implimentate în mituri. Tălmăcirea lor se transmitea oral de la învăţător la discipol. Ceia ce ni se părea nouă mistere, himere, halucinaţii ale omului în devenire, sunt de fapt o formă de transmitere a informaţiei ştiinţifice.
Unde-i copilăria civilizaţiei umane ?
Savanţii istorici numesc civilizaţiile antice „civilizaţii fără copilărie”. De ce? Fiindcă ele apar brusc la anul 3000 î.e.n. cu toate atributele proprii unei civilizaţii mature: structură statală, oraşe construite pe plan, ştiinţe matematice, astronomice, agricole, arhitectură, prelucrarea metalelor, sticlei, pietrei, pictură, sculptură şi multe altele. Apare întrbarea logică: - Unde sunt izvoarele acestor civilizaţii, unde e perioada de evoluţie de la omul primitiv la omul civilizat? Trebue să existe în mod obligatoriu o aşa perioadă de evoluţie destul de lungă ca proces istoric. Şi dacă ea lipseşte, rezultă că au fost cauze, care au provocat această lipsă.
În ultimul timp, se acumulează noi descoperiri ştiinţifice, altele decît istorice, care tind să schimbe radical concepţia despre apariţia şi evoluţia umanităţii. Iată cîteva din ele:
- organizmele animale (inclusiv şi cele umane) posedă nu numai tendinţe şi proprietăţi de evoluţie, dar şi de involuţie.
- omul, ca specie, e mai aproape de rozătoare decît de maimuţe.
- există nu numai vulcani, dar şi supervulcani, erupţia cărora e capabilă să schimbe clima pe întreaga planetă, şi să provoace cataclisme aproape apocaliptice pentru viaţa animală şi vegetală. Unul din aceştea, supervulcanul de pe insula Toba (Indonezia) a erupt 74.000 de ani în urmă, şi a declanşat o perioadă glaciară multimilenară.
- 12.900 de ani în urmă, pe Pămînt, în zona Lacurilor Mari din America de Nord, a căzut un asteroid, care a provocat un ţunami mondial, a dus la schimbarea climei şi la nimicirea multor specii de animale, inclusiv a majorităţii oamenilor.
- înainte de căderea asteroidului (de anul 10.900 î.e.n.), nivelul oceanului mondial era cu 120 – 150 metri mai jos ca cel actual. În oceane existau o sumedenie de insule, care permiteau comunicarea între continentele Europa, Asia, Africa şi America.
- înainte de căderea asteroidului, în America de Nord existau minimum cinci varietăţi ale fiinţei umane, care au dispărut definitiv.
- peştera Şanidar, situată pe malul rîului Marele Zab (afluient al r. Tigru) a fost locuită de fiinţa umană 100.000 de ani neîntrerupt. Savantul R. Soleţki, care a cercetat acest monument areologic, a descoperit, că, 12.000 de ani în urmă, din grotă au fost duşi de ape trei metri grosime din stratul cultural depus şi acumulat în decursul mileniilor.
- în perioada dintre anii 3.100 – 3.113 î.e.n. au avut loc mari inundaţii bruşte in toată lumea. Cauza nu se cunoaşte. În albia rîurilor Tigru şi Eufrat, inundatia a avut următoarele proporţii: 150 km laţime şi 500 km lungime. Ea a acoperit oraşul Şurupac cu un strat de nămol de 3 metri, descoperit sub acesta de arheologul L. Vulli.
- Robert Şoh, geolog şi specialist în materie de erozie a pietrei, de la universitatea din Boston, la conferinţa Societăţii Geologice a Americii, care a avut loc în anul 1992, a dovedit, că renumitul Sfinx din Egipt este erodat de apă. Adîncimea straturilor erodate ( pînă la doi metri) vorbesc despre faptul, că el a fost expus ploilor abundente în decurs de vre-o 2000 de ani. Aşa ploi în Egipt au fost între anii 7000 şi 5000 î.e.n. Peste 200 de geologi au susţinut teza d-lui Şoh. Deci, Sfinxul şi cele două temple din faţa lui (construite din aceiaşi piatră, identic erodată, dar restaurată cu granit încă în antichitate) puteau fi construite nu mai tîrziu de anii 13.000 – 10.000 î.e.n., in timpul aşa zisei „revoluţii neolitice”, cînd se constată o dezvoltare largă a agriculturii şi o densitate sporită a populaţiei. În Egipt atunci era o climă temperată, favorabilă agriculturii: cu veri, ierni, zăpadă, ploi. În Europa continua perioada glaciară. După anul 10.000 populaţia aceasta dispare. Aşa că de la 10.000 pînă la 7.000 î.e.n. n-avea cine să construiască în Egipt aşa monumente ca Sfinxul.
- Robert Biuvel, de specialitate inginer-constructor, pasionat de paleoastronomie, a făcut în anul 1993 o descoperire senzaţională: poziţia celor trei piramide de pe platoul Ghiza copie poziţia celor trei stele din centura constelaţiei Orion. Această constelaţie mereu are o altă poziţie pe cer cauzată de fenomenul astronomic numit „precesie”- devierea circulară de la centru a axei Pămîntului. Cea mai apropiată dată calendaristică, cînd cele trei stele din centura Orionului se situau vertical deasupra piramidelor a fost anul 10.450 î.e.n. De aici rezultă, că cele trei piramide gigantice din Egipt au fost construite anume la această dată, odată cu Sfinxul.
- David Bouen, profesor la facultatea de geologie a Universităţii din Uels, în anul 1994, a inventat metoda de datare a pietrei cu ajutorul izotopului Clorului C36, şi a stabilit, că pietrele megalitice de 123 de tone fiecare, care compun monumentul de la Stounhendj, au fost desprinse de rocă şi prelucrate nu mai tîrziu decît 14.000 de ani în urmă (12.000 ani î.e.n.).
Şi ca opus, o bună parte din istorici şi popularizatori a istoriei continuă să stăruie asupra rătăcirii lor anacronice, că Marile Piramide au fost construite de egipteni, că Stounhendjul a fost ridicat 2.500 ani î.e.n. de nişte oameni primitivi paralizaţi de frică şi mistere..., şi tot minunăţii de-acestea.....
Oare care arheolog sau istoric de profil nu pricepe, că cele cinci piramide megalitice din Egipt (trei pe platoul Ghiza şi două în regiunea Daşur) plus Temlele din Vale şi Osirionul, constitue o cultură arheologică aparte, cu totul deosebită de celelalte edificii din Egiptul Antic? Cred, şi sunt convins că nu-s de aceştea. Dar atunci de ce continuă să stea cu capul în nisip ca struţii? Vă spun de ce: fiindcă dacă spui „A”, trebuie să spui şi „B” şi celelalte litere pîna la „Z”. Adică, dacă nu-i aşa, apoi cum e? Dar asta presupune muncă şi prevede a fi „cioară albă”. Da, perspectiva e neademinetoare şi necomfortabilă..., dar ce facem cu Adevărul ?
Ipoteza, conform căreia piramidele ar reflecta concepţiile religioase ale egiptenilor despre viaţa de apoi, şi ar avea menirea de a plasa faraonul după moarte printre zei, nu rezistă nici celei mai elementare critici. Poftim, iat-o: dacă ar fi să fi fost aşa, toate piramidele ar trebui să fie identice ca structură interioară, că nu s-au mai schimbat „concepţiile religioase” de la Khufu la Khafra care au fost fraţi şi au succedat la domnie.
Toate edificiile megalitice au fost construite pînă la Potopul cel Mare, cauzat de căderea asteroidului pe Pămînt, adică pînă la anul 10.900 î.e.n. Ele au fost construite în timpul Erei glaciare, în timpul „revoluţiei neolitice”, în neoliticul „pietrei şlefuite” cu ajutorul elefanţilor şi a mamuţilor domesticiţi, în timpul iernii, folosind cu multă ingeneozitate drumuri de gheaţă, schele, urcuşuri formate din zăpadă şi apă îngheţate. Atunci în Egipt exista anotimpul de iarnă. Probabil şi Nilul îngheţa. În acest „neolitic” exista şi prelucrarea metalelor, şi navigaţie, arhitectură ca şi în antichitatea clasică, ş.a.m.d. Iată de ce nu se cunoaşte absolut nimic despre construcţiile megalitice: piramide, temple, menhire, dolmene s.a. – ele s-au făcut în condiţii cu totul altele decît noi le observăm astăzi. Între noi şi autorii construcţiilor megalitice se află o prăpastie sterilă de informaţie cauzată de Potopul cel Mare în anul 10.900 î.e.n., care a spălat aproape totul de pe faţa pămîntului. Iată unde se găseşte şi cum a pierit „copilăria” civilizaţiei noastre. Despre aceste evenimente există suficientă informaţie de ordin istoric în mituri, tradiţii, cronici ş.a. Dar puţini sunt aceia, care au putut să vadă în acestea un sîmbure al adevărului, fiindcă scepticismul nostru margini n-are. Asta e şi bine, dar e şi rău.
Omenirea are o mult mai mare istorie decît ne-am putut noi închipui. 100.000 de ani în urmă Homo Sapiens era fix aşa de dezvoltat antropologic ca şi noi, cei de astăzi. Deci, aceste fiinţe deştepte nu puteau să nu pună în funcţie arma lor principală cu care i-a înzestrat Dumnezeu – mintea. Că la unii le-a dat corp puternic şi uriaş, altora coarne şi copite, celorlalţi colţi şi gheare, altora carapace şi venin, dar omului Dumnezeu i-a dat minte în loc de toate acestea. Şi primul organ al nostru, care s-a perfecţionat şi a evoluţionat, a fost creerul. Celelalte organe s-au adaptat la cerinţele creerului. 3.500.000 de ani în urmă omul avea poziţie verticală perfectă. El zilnic îşi dobîndea hrana, se apăra de mulţimea de răpitori carnivori, care erau mult mai mulţi şi mai temuţi, fiind slab şi foarte vulnerabil din punct de vedere fizic. Numai mintea îl salva. Şi fi-ţi siguri, că ea lucra mult mai ager şi mai repede decît la majoritatea semenilor noştri, altfel individul era selectat cu cruzime ca vital incapabil.
Izvoare hinduse comunică, precum că omul conştient are o istorie de 850.000 de ani. Nu putem nici nega şi nici afirma. Luăm act de această informaţie, fiindcă străvechea ştiinţă hindusă suferă de bătrîneţe, este incomplectă şi singură necesită unele restaurări.
Ei şi ce !? Mare lucru ! Cam ce puteau să facă şi care ar fi fost istoria unor oameni primitivi în fond ? Cam aceia ce fac şi astăzi triburile sălbatice din junglă - nimic !
Într-adevăr, dacă n-ar exista reminiscenţele unei foarte înalte ştiinţe, n-ar avea mare rost cercetarea istoriei umane. Dar ele există. De exemplu: Constructorii piramidelor megalitice din Egipt ştiiau ce-i aceia gravitaţie şi cum se măsoară cîmpul gravitaţional al Pămîntului, planetelor, aştrilor. Trei piramide de pe platoul Giza sunt dedicate istoriei Terei, iar cele două din Daşur – planetei Venera. Eu voi demonstra acest lucru, dacă va fi cu Doamne-ajută. Poporul Maia avea un calendar multianual al Terei sincronizat cu calendarul planetei Venera. Mare lucru ! – ar srune unii. Da, mare ! „Umorul” constă în aceia, că planeta Venera este mai aproape de Soare decît Pămîntul şi ea nu se vede noaptea pe cerul înstelat, dar se vede ca Luceafăr de diminează vre-o două săptămîni, apoi dispare, şi tocmai peste vre-o lună de zile apare iar ca Luceafăr de sară. În primul rînd, nici cum nu te poţi dumeri din observări, că Luceafărul de dimineaţă şi cel de sară este aceiaşi stea. Apoi trebuie să mai ştii, că Luceafărul nu este o stea ca milioane altele, dar e o planetă, aşa ca Pămîntul, care se roteşte şi ea tot în jurul Soarelui, numai că e mai aproape de Soare. Cam mult pentru nişte observatori amatori dintr-o societate primitivă ! Nu-i aşa ? Dar anacronizme de acestea sunt foarte multe. Nu, în neolitic n-a fost mare civilizaţie – cam aşa, ca în antichitatea clasică. Piramidele sunt construite prin metode nu prea sofisticate, dar informaţia care o conţin e vădit anacronică, deloc necesară şi imposibilă societăţii din neolitic. Deci, ei (nu toţi – numai învăţaţii templelor, aşa, ca şi astăzi), erau numai nişte purtători ai unei informaţii foarte importante şi considerau de datoriea lor s-o trasmită generaţiilor viitoare peste milenii.
La rîndul meu, consider, că noi numaidecît trebuie măcar să citim aceia ce încă noi nu ştim.
Cînd şi cui a aparţinut această mare ştiinţă? În mitologia greacă st spune: „Hera (Tera, Pămîntul) năştea copii, iar soţul ei Cronos (Timpul) îi înghiţea, pînă cînd Hera nu ia dat soţului o piatră în loc de prunc”. Să fie „piatra” asteroidul din 10.900 î.e.n.? Posibil, fiindcă de atunci n-au mai fost aşa cataclisme apocaliptice globale. Un mare arheolog din fosta URSS spunea, că 24.000 de ani î.e.n. Pămîntul era plin cu oameni. După această dată populaţia dispare şi se întîlneşte foarte rar pînă pe la anul 13.000 î.e.n. cînd se reface. Un desen al poporului Maia ne arată, că firul vieţii a fost tăiat după al doilea Soare – asta ar fi aproximativ în anul 58.144 î.e.n.; şi că vinovat ar fi fost astrul nostru.
Probabil, că paleoliticul, pe care îl cunoaştem noi, să nu fie unul original, dar unul recidiv, o reîntoarcere - şi nu odată, dar de mai multe ori. Noţiunea de „epocă a pietrei” nu-i chiar determinativă, fiindcă şi în secolul XX se mai foloseau unelte de piatră, poate chiar şi acum, alături de tractoare şi alt „progres tehnic”. Nu se poate exclude şi faptul, că Omul de Neandertal să fi fost o populaţie ce a involuţionat ca şi Omul de pe insula Flores. Volumul creerului la neandertali ajungea la 1700 cm3, pe cînd la Homo Sapiens (la noi) cel mult 1400 cm3. Aspectul fizic încă nu ne vorbeşte despre prea multe – putem să ne convingem şi azi de aceast lucru. Creerul uman conţine numai o potenţă intelectuală şi în mare măsură depinde dacă e activată ea sau nu.
Se schiţează următoarea retrospectivă: omenirea a mai atins (cel puţin odată) un înalt nivel de dezvoltare multilaterală şi sunt semne că el a fost mult mai înalt ca cel actual, şi avea un aspect cu totul diferit decît cel de azi. Apogeul ei, după datele mele preliminare, a fost între anii 85.000 – 74.000 î.e.n. Acea civilizaţie a pierit în urma unui cataclizm natural, sau, mai mult probabil, în urma unui cataclizm tehnogen, care a provocat unul sau mai multe naturale. Probabil război nuclear, sau poate mult mai combinat. Puţinii oameni, care au rămas să mai semene a oameni. Periodic, într-o parte sau alta a lumii, au îcercat să refacă măcar nivelul minim al societăţii omeneşti, să-i ajute pe alţii să se ridice din sălbăticie. Aşa a apărut, probabil, Institutul Templelor – lăcaş al ştiinţei.
Iată unde-i copilăria civilizaţiei umane. Trebuie să aflăm ce s-a întîmplat şi cum am putea evita asemenea cataclisme. Multe izvoare încă nu-s valorificate. Se spune, că undeva în India se mai păstreaza cărţi cu cunoştinţe tainice... Cine ştie...
Practica arheologică....
....nu poate reface tabloul vieţii umane în totalitatea aspectelor sale, avînd ca reper numai escavarea mostrelor ce nu se supun descompunerii sau care se pietrifică. Arheologia e foarte necesară şi are un rol foarte important în studierea istoriei, dar nu ne putem baza numai pe ea.
Exemplu: Arheologul Iunius Berd a descoperit pe valea rîului Cicama (Peru) resturile unei aşezari umane. La început el a găsit unelte de piatră confecţionate într-un mod foarte primitiv şi foarte neîndemînatic. Dacă se păstrau numai aceste vestigii, se concluziona, că aici a fost o staţiune a omului pimitiv în devenire. Materialele date nu permiteau altceva. Dar clima deosebit de uscată a făcut posibilă păstrarea resturilor organice în grămezele de gunoi. Ele au arătat, că aceşti oameni puteau prinde peşte cu plasa, cultivau bostănoase, boboase, ardei, rizomi şi rădăcinoase. Cultivau şi (!) bumbacul, dar nu puteau ţoarce şi ţese bine – aţele erau de diferite grosimi, hainele rău confecţionate. Aveau necesitate de coşuri de mlajă, dar nu le puteau face rotunde şi le făceau patrate. Nu practicau vînătoarea deloc. Aceste materiale deacum permit să restabilim un tablou mai veridic al societăţii date. Ele ne arată destul de clar, că societatea dată este reminiscenţa unei societăţi mai mari şi mai dezvoltate în care exista diviziunea muncii. Ei au fost pescari. Pentru necesităţile casnice mai cultivau şi ceva legume. Dar coşurile, plasele, hainele le făceau alţi oameni, din alte aşezări şi le schimbau pe peşte. Analiza C14 indică anul 2.500 î.e.n.
Dacă nu se păstrau resturile organice, se impunea o concluzie greşită despre locuitorii acestui obiect arheologic. Dar în multe cazuri, dacă nu majoritatea, mostrele organice lipsesc.
A existat oare religie politeistă ?
.... în sens conceptual iniţial.
Budismul, ca atare, este o cocepţie filosofică, cosmogonică, şi nu prevede venerarea vre-unui cult. Dar, ca oricare ştiinţă, sistemul acesta filosofic este complicat şi presupune efort intelectual. Oamenii simpli, ne- sau puţin cărturari, preferă să idolatrizeze imaginea lui Buda, să-i facă plecăciuni adînci de supunere şi să-i aducă daruri (mită) în schimbul nerespectării normelor spiritual-morale prescrise de acesta. Deci, la nivel superior, Budismul este ştiinţă, i-ar la nivel inferior – cult, religie. Se spune că rădăcinile budismului se află în curentul Giainist al Induismului, care e calificat de unii autori chiar ateist. Şi însăşi induismul, în esenţa sa fundamentală, este o ştiinţă şi nici de cum religie. Budismul, induismul, geainismul, sadu şi alte curente au la bază Ioga Clasică, mai zisă şi Ragi Ioga (nu Hatha). „Ioga” în limba Sanscriptă înseamnă „Ştiinţă”. Ea este studiata suficient de bine de către istoricii moderni. Obiectul de studiu al aseastei ştiinţe este existenţa, în general, şi spiritul în particular. Da, această ştiinţă prevede existenţa divinului, dar în plan ştiinţific şi nu al cultului.
Ceia ce este comun pentru toate sistemele asa zis „politeiste”, - aceasta e măsuratea timpului. Ele nu sunt lipsite de spiritual şi sacral, dar măcurarea timpului pare pup şi simplu obsedantă şi prevalează asupra altor aspecte.
Nici învăţaţii antici, aşa ca Aristotel, Socrate, Platon, nu se dumereau ce sunt de fapt toate zeităţile acestea, cine şi cînd le-a inventat ? Plutarh dibuise sensul ascuns al zeilor, dar a preferat să nu să se exprime, fiindcă „oamenii vor pierde şi acel pic de moralitate, care le-a mai rămas”.
Iată ce scrie Lewis Spense despre zeităţile aborigenilor americani: „ ...toată religia astecilor este de fapt un calendar sub numele de „Tonalamatli” şi mulţi dintre zeii lor sunt de fapt personificarea unor segmente de timp...”
Civilizaţiile din America precolumbiană practicau sacrificarea oamenilor la anumite date calendaristice. Cînd erau întrebaţi de ce aduc sacrificii umane, ei argumentau astfel: „ Noi am avut un calendar de foarte lungă durată, în care era calculată data cînd Soarele va înghiţi lumea. Dar noi am pierdut acest calendar, şi din această cauză periodic aducem Soarelui jertfe omeneşti pentru a îndepărta sfîrşitul tuturora”. Logic, - dar primitiv; ştiinţă, - dar sălbatic eronată.
Tot în America, la poporul Maia, în cartea „Popoli Vuh” se aminteşte despre o perioadă calendaristică de Cinci Sori.
Se conturează următorul tablou istoric: Cineva, într-un trecut foarte îndepărtat, a calculat periodicitatea unor cataclisme foarte mari şi în genere sfîrşitul vieţii pe Pămînt. Măsurarea timpului de către astronomii templelor, are ca scop cunoaşterea timpului sosirii acestor evenimente, pentru întreprinderea unor măsuri preventive de salvare a umanităţii. Apocalipsa, adică sfîrşitul vieţii pe Pămînt, are la bază argumente ştiinţifice precise, matematice.
Pentru învăţaţi, dacă se mai ridică societatea la un înalt nivel, ca barem cel de astăzi, în proiectele piramidelor, templelor, în simboluri ş.a., au fost incluse elemente ce atestă cunoaşterea de către autori a problemei „Cvadraturii Cercului”. Adică, eventualii savanţi, văzînd aceste semne, să-şi dea seama, că autorii monumentelor au fost tot savanţi şi informaţia pe care au lăsat-o ei este profund ştiinţifică. Eu am restabilit, după puterile mele, unele aspecte ale „Cvadraturii Cercului”. Ea este o Concepţie Cosmogonică Complexă, care are convenţional trei componente principale: fizic, matematic şi metafizic (spiritual). Cvadratura Cercului este cheia de descifrare a mesajului monumentelor antice şi preistorice şi deaceia n-o putem neglija, indiferent de ne place nouă asta ori nu.
Privitor la credinţa în Divin. Practic, în toată lumea, din adîncă antichitate, se cunonoştea (unii ştiiau, alţii credeau) că supremul şi absolutul îl constitue Demiurgul; sau altfel zis – Universul este viu. Parcă are însemnătate cum îl numeau ? Venerarea zeilor era un obicei practicat cu scopul de a transmite peste milenii ştiinţa, în caz de peirea templelor şi întreruperea şcolii.
Calendarul
E binecunoscut de toţi Cercul de constelaţii Zodiacale. Pămîntul, deplasînduse în jurul Soarelui, efectuiază o mişcare compusă. Ca rezultat, vizual, cercul Zodiacal descrie o mişcare în jurul Pămîntului. Această mişcare e foarte înceată: un grad de circumferinţă în 71,6 ani. Ca punct de reper s-a luat ziua echinopţului de primăvară. În această zi una din Constelaţiile Zodiacale precede răsăritului Soarelui. Se zice că „precede”, fiindcă stelele se văd numai noaptea. Adică acea Constelaţie, care noaptea, spre dimineaţa zilei de 21 martie se află în locul unde va răsări în curînd Soarele, convenţional a fost numită „ în precesie”. O constelaţie se află în precesie 2.148 de ani.
Măsurarea timpului e intercalată cu ştiinţa despre spiritul uman şi despre condiţiile morale care îl separă pe om de animalic, fiindcă numai pentru oameni are rost să păstrezi şi să transmiţi această ştiinţă peste milenii.
Începem de la simplu, de la cunoscut. Actualmente, mulţi dintre noi, chiar dacă nu prea ştim cei aceia precesie, cunoaştem însă faptul că se schimbă zodiile. Se termină zodia Peştilor şi se începe zodia Vărsătorului. Aproximativ 2.000 de ani în urmă s-a trecut de la zodia Berbecului la zodia Peştilor. Acest eveniment a fost marcat de venirea lui Iisus Cristos.
Steaua. Naşterea lui Iisus a fost marcată de apariţia unei noi stele pe cer, care au observat-o Magii de la Răsărit (Babiloneni). Această nouă stea a apărut de după orizontul răsăritean ca rezultat al mişcării precesuale. Ea era prima stea din constelaţia Peştilor.
Peştii. Primii ucenici, pe care i-a chemat Iisus să-l urmeze, au fost fraţii Petru şi Andrei, care erau pescari. Simbolul primilor creştini erau Peştii zodiacali şi nu crucea.
Berbecul. La Paşte se sacrifică un miel (berbecuţ). El este simbolul zodiei care a trecut (a dispărut, a murit). Înainte de Cristos, în Egipt, Elada şi alte părţi, se sacrifica Taurul, fiindcă era zodia Berbecului, iar Taurul era zodia recent trecută. Dacă am dori să respectăm această tradiţie, odată cu păşirea în noua zodie a Vărsătorului, va trebui să servim peşte la masa de Paşti. Urmaşii noştri, peste 2.148 de ani, vor servi apă, ş.a.m.d.
Iisus Cristos simboliza întregul cerc zodiacal, care are 12 segmente – zodii. El avea 12 ucenici.
Răstignirea. Simbolurile cercului zodiacal n-au graniţe pictate pe cer, şi nu poţi şti precis cînd ele se schimbă. Deaceia, este un alt punct de orientare astronomică, care determină precis schimbarea zodiilor. Aceasta este constelaţia Crucii de Sud. După apariţia primei stele din noua zodie, în ziua de 21 martie, trebuie de mai aşteptat cîţiva ani pînă cînd într-o zi de 21 martie Soarele va intra în constelaţia Crucii de Sud. Anume în acest moment se schimbă zodiile şi anume în acest moment a fost răstignit Iisus Cristos. Soarele a murit (răstignit pe cruce) în zodia Berbecului, dar după trei zile iar renaşte în zodia Peştilor. Cristos a fost răstignit de aceia că El a vrut aşa să fie. Romanii răstigneau pe cruci în formă de <<>>, iar Cristos – pe o cruce identică cu cea creştină şi cu constelaţia Crucii de Sud. Asemenea cruci erau cunoscute şi înainte de Cristos. De exemplu, asa zisa „ crucea celtică”, care reflectă aflarea Soarelui în această constelaţie – momentul crucial.
Paştele evreesc, iniţial, era o sărbătoare ambiguie spiritual – calendaristică, care se sărbătorea în ziua echinopţului de primăvară – 21 martie actual (3 zile). Ouăle roşii erau simbolul soarelui – răsare. După răstignirea lui Cristos, pentru creştini, au primit o altă semnificaţie – picături de şînge a lui Cristos.
Toate acestea confirmă, din punct de vedere stiinţific, că Iisus Cristos a fost o realitate şi se poate de stabilit exact în ce zi s-a născut şi în ce zi a fost răstignit.
Prezenţa datelor calendaristice în misia lui Iisus Cristos are menirea de a ne da posibilitatea să calculăm precis ziua apocalipsei. Dar asta nu minimalizează deloc misia spirituală a lui Iisus. După cum am mai spus, şi repet, această ştiinţă este străns intercalată şi integrată cu stiinţa despre Divin şi Spirit. Salvarea spirituală constă în respectarea învăţăturii lui Dumnezeu şi a lui Isus. Nimeni nu vine pe Pămînt întîmplător, ci din voinţa lui Dumnezeu, şi fiecare are un rol mai mare sau mai mic.
Lumea politeistă a marcat evenimentul trecerii calendaristice de la Berbec la Peşti prin construirea Panteonului tuturor zeilor în Roma în anul 27 î.e.n.
Cercul Zodiacal face o rotaţie complectă în 25.776 ani ( 2.148 ani x 12 constelaţii). Asesta se numeşte „An Solar”.
Paralel cu acest cont de timp se mai ducea şi un al doilea, compus din 11 semne zodiacale şi cu o durată de 23.628 ani ( 2.148 ani x 11 constelaţii). În felul acesta se asigura succesiunea perioadelor de 23.628 ani marcate cu semnele zodiacale. O asemenea perioadă are denumirea de „Soarele + denumirea constelaţiei”. Anume acest cont de timp e cel mai răspîndit în toată lumea.
Iisus Cristos avea 12 ucenici. Unul din ei l-a vîndut pentru 30 de arginţi. Anul Solar are 12 segmente (zodii). Un segment (o zodie) are 30 de grade de circumferinţă. Părerea mea umilă este, că Iuda nu la vîndut pe Iisus din rea voinţă – aşa i-a spus Iisus să facă, şi el a ascultat. Au rămas 11 ucenici. Un Soare zodiacal are 11 constelaţii.
Acest calendar colosal trebuie să aibă şi un început. Încercăm să ne deplasăm înapoi în timp, după zodii, să căutăm cam ce monumente, ce evenimente ar putrea să marcheze începutul calendarului. Mergem înapoi: Iată Teseu ucide Taurul în labirint, iar Argonauţii pleacă după lîna (mielul) de aur la Răsărit – marchează trecerea de la Taur la Berbec. Mai departe, la trecerea de la Gemeni la Taur nu găsesc pînă cînd nimic, ori nu cunosc... Lupoaica etruscă (romană) alăptează Gemenii mici – se trece la zodia Gemenilor. Măi, dapoi lupoaică, nu şagă! Cu patru perechi de mamiloane. Am mai văzut şi la Babiloneni o leoaică asemănătoare tot cu patru perechi de mamiloane. Trebuie să fie un simbol mai major decît o zodie obişnuită, fiindcă are grijă de gemenii mici (de începutul zodiei). La trecerea de la Rac(crab) la gemeni iar nu am nimic. În schimb sosirea zodiei Leului e marcată grozav – Sfinxul Egiptean ! Da, corect, sosirea zodiei Leului (anul 10.888 î.e.n.) coincide cu datarea D-lui R. Şoh. Anume marcarea acestui eveniment mare, care are loc odată la 23.628 de ani, îndreptăţea eforturile colosale de edificare a Piramidelor Megalitice, a Sfinxului şi a Templelor din Vale, a Stounhendjului, a Teotihuacanului ş. a. Odată ce sosirea „Soarelui Leului” (Soarelei al Cincilea) se comemora în aşa proporţii gigantice, rezultă că el nu era primul, dar era deja o tradiţie veche. În toată lumea este marcată această dată calendaristică, numai că acolo, unde oamenii nu văzuse lei, animalul zodiacal era unul asemănător leului. În America – Jaguarul; Egipt, Babilon – Leul; Etrusci, Traci, Germaninici, Normani – Lupul.
Gulab lab Sich, învăţătorul E. Blavatskaia, spunea, că el e din dinastia Soarelui, a Leului. Sich înseamnă Leu. Mai spunea el, ca Şfinxul Egiptean nu-i leu dar leoaică ! Dacă e leoaică, trebuie să aibă patru perechi de mamiloane, ca şi cea Babiloneană, fiindcă o pereche de mamiloane simbolizează două orizonturi ale unui Soare calendaristic. Leoaica şi Lupoaica au în activ cîte patru Sori a cîte 23.628. Ele sunt al cincilea Soare. Numărăm zodiile de la 21 martie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac(crab). Corect, Leoaica este al cincilea semn zodiacal.
Pentru a evita vorbe multe, vă invit să priviţi desenul nr.2. Aici se vede care e deosebirea dintre „An Solar” şi „Soare zodiacal”. Tot aici vedem, că mai exista un al treilea calendar solar – zodiacal - aşa cum ar privi observatorul de pe planeta Venera. Această planetă are o perioadă de rotaţie în jurul Soarelui mai scurtă decît Pămîntul, deci şi anul Venerian e mai scurt. (Aici e bine să ne amintim, că băştinaşii din America aveau un calendar de asemenea sincronizat cu cel Venerian). În oraşul Ninevia (Mesopotamia de Nord) era Templul planetei Venera sau Astarta, Iştar, cum o mai numeau. Aici totul era legat de numărul cincisprezece. 15 porţi ale templului, 15 magiştri ş.a. Acest număr ascundea după sine acelaşi Calendar Lung calculat în „Sori” venerieni. Romanii furaseră din acest templu un set de cărţi numite convenţional „Cărţile Seviliene”. Ele erau 15 la numar. Erau 15 templieri aleşi să le citească şi să le tălmăcească. Romanii vroiau să gicească viitorul după ele. S-a pierdut urma cărţilor Seviliene.
După cum vedem din diagramă, Calendarul Lung are opt ani precesuali, sau nouă Sori Pămînteşti, sau cinsprezece Sori Venerieni. Sfîrşiturile acestor calendare sunt sincronizate la o dată fixă. Pentru ce atîta muncă, care cauză poate îndreptăţi aşa eforturi? Un izvor babilonean comunică deschis: „ în al şaselea (sau după al şaselea) Soare, Astarta va cădea în Tartar”, adica Venera va cădea pe Soare. În acel timp, sau către acel timp temperatura pe Pămînt se va ridica într-atîta, că orişice fel de viaţă va fi imposibilă. Pămîntul se va mai roti o perioadă de trei Sori (aproximativ 70.000 de ani) şi în timpul, sau la sfîrşitul Soarelui al noulea va cădea şi el pe Soare. Iată aceasta-i Apocalipsa ştiinţific argumentată şi calculată într-un trecut foarte îndepărtat de fiinţe foarte inteligente oricine ar fi fost ele.
Şi toate ar părea poveste, dacă această situaţie nu ar coincide cu datele astronomice de azi. Orbita Venerei e aproape circulară. Coeficientul excentricităţi ei (abaterii de la circumferinţă în apogeu) este 0,007. Cel mai mic. Urmează Neptun – 0,009, apoi Pămîntul – 0,017. Dacă mai creşte masa planetei, ceia ce nu se poate de evitat, întradevăr, ea îşi începe drumul pe spirală spre Soare. Zilnic pe Pămînt cad 400 tone de praf cosmic, plus 10.000 tone de meteoriţi pe an.
Această concluzie reese din străvechiul sistemul ştiinţific numit convenţional „Cvadratura Cercului”. Cel mai mult se apropie de el fizica cuantică. Conform acesrui sistem, originea forţei ce mişcă planetele în jurul Soarelui este una dinamică, adică, comportamentul lor este identic cu oricare satelit artificial creat de om. Soarele nu a creat planetele - el le înghite. De atîta e şi aşa de mare. Nici una nu va scăpa de el. În America e reprezentat ca un păiangen ce stă în centrul plasei. Bună comparaţie.
Calendarul acesta are foarte multe repere în mitologie, tradiţii, port popular, arhitectură, simboluri ş.m.a. Marea majoritate a vestigiilor antice şi preistorice despre asta vorbesc. Mai jos voi da descifrarea cîtorva tipuri de şimboluri şi monumente pentru a demonstra că toate acestea nu-s vorbe goale. Ulterior, în alte lucrări, sper să prezint descifrarea, sau citirea simbolică, a unor mituri şi monumente.
Zigguraţii, piramide şi tumule.
Piramida în trepte se numeşte Ziggurat. Aspectul geometric, orientarea la punctele cardinale, solstiţiu sau echinopţ, comunică, că ele includ în sine informaţie ştiinţifică pe o temă ce ţine de geografie şi astronomie. Azi, „ştiinţă” se numeşte informaţia, care poate fi expusă în limba matematicii. Zicuraţii şi piramidele conţin informaţie expusă în mod matematic.
În codul Cvadraturii Cercului circumferinţile sunt reprezentate ca patrate, elipsele ca dreptunghiuri. Perioadele calendaristice ce ţin de trecut sau viitor sunt redate ca trepte dreptungiulare. Des.3 Patru trepte simbolizează patru Sori Zodiacali care au trecut. Peste ele se construia templul Soarelui actual – al cincelea. Combinaţii sunt multe, dar dacă ştii cheia, nu e creu de descifrat. Zigguraţii cu şapte trepte reflectă calculul timpului în Sori Venerieni. Aşa o piramidă este şi pe insulile Canare. Originea zigguraţilor este în America – aceasta nu e greu de îţeles.
Pe des. 3(a) e redat principiul conceptual al zigguratului.
Pe des. 3(b) vedem aspectul clasic al zigguratului pentru Soarele al Cincilea (al Jaguarului, (leului, lupului).
Pe des. 3(c) se vede zigguratul din oraşul şumerian Ur (Mesopotamia). El conţine informaţie despre Soarele al Patrulea (al Crabului (racului), ( anul 34.516 – anul 10.888 î.e.n.) şi putea fi construit pînă la anul 10.888 î.e.n., sau după această această dată, după Potopul cel Mare, după un model mai vechi, fară a cunoaşte semnificaţia lui primară. Eu înclin spre părerea că el a fost restaurat, renovat de mai multe generaţii, popoare.
Piramidele megalitice Egiptene deasemenea conţin zigguraţi – în interior. Numai că aici ei sunt săpaţi în piatră, adică sunt în minus. Aşa că ele constituie numai o variantă de expunere a aceluiaş conţinut.
Tumulele sunt nişte piramide făcute din ţărînă, de către popoarele formate deja mult timp după Potopul cel Mare, dar care au păstrat în tradiţii ceva din fosta odată ştiinţă. La popoarele care au migrat spre pămînturile de Nord sa păstrat o informaţie mai rudimentară. Anume aceste popoare practicau ridicarea tumulelor. Ele simbolizau înălţarea Soarelui, apartenenţa la „dinastia” Soarelei. Ele se numeau Gor sau Tor, Thor. În sanscriptă „Ghari” înseamnă „munte”, „înălţare”. În Egipt „Gor” este Soarele în ascendenţă simbolizat de un Şoim. În limbele slave muntele se numeşte „Gora”, la scandinavi Thor este zeitatea supremă şi poartă insemne solare. La greci şi la români dansul „Hora” este dansul calendarului solar. Oamenii ce se mişcă pe cerc – mişcarea zodiilor. Numele de „Horia” tot de la Hor se trage.
Întradevăr, piramidele aveau rostul de a ridica faraonul (şi pe alţii) printre zei (printre dei, luminaţi, învaţaţi), numai nu după moarte, dar din fragedă copilărie, fiindcă ele sunt nişte purtători de informaţie asemenea cărţilor.
Două orizonturi.
Pe desenul 4 este redată metoda simplă, primară, de măsurare a timpului. Ea are ca bază observaţiile vizuale ale cerului înstelat şi a „mişcării” Soarelui. Anume această formă de expunere alegorică este cifrată în simboluri şi în mituri, pentru a comunica accesibil despre fenomene complicate.
Pasărea Răsăritului scoate Soarele de după orizont şi îl aruncă pe cer. Pasărea Asfinţitului are grijă ca Soarele să nu se prăbuşească în spaţiu şi îl plasează atent după linia orizontului. În toată lumea este venerată o pasăre cu ciocul lung şi puternic: la Azteci – cocostîrcul şi pelicanul; în Egipt – ibisul; pe insula Paştelui – pescăruşul; la popoarele nordice – cioara cu un plisc exagerat de mare. În vechime, oamenii erau deprinşi cu aşa formă de expunere alegorico – metaforică, şi îşi dădeau bine seama că aceste păsări nu-s reale, dar cereşti. Sub ele se subînţelegea nişte forţe reale dar invizibile. Păsările şi penele şimbolizează lumea sau partea spirituală a fiinţelor şi a lucrurilor.
Pe desenul 4 se vede, că drumul Soareui de la Răsărit la Asfinţit descrie un semicerc. Acest semicerc constituie „un orizont”. O rotaţie copmlectă a Soarelui este compusă din două orizonturi. Deasemenea şi Cercul Zodiacal într-un An Solar (25.776 ani) parcurge două orizonturi. Această practică, de împărţire în două orizonuri, e răspîndită şi asupra Soarelui Zodiacal, cu toate că el nu face un cerc întreg (are numai 11 segmente zodiacale).
Un orizont are forma de semicerc sau semisferă. Cînd Soarele se află în Zenit, orizontul se aseamănă cu un sîn de femee. Deaceia, în simbolurile antice şi preistorice întîlnim frecvent reflectarea unui Soare Zodiacal prin doi sîni de femeie sau prin două mamiloane de animal.
Cînd întîlnim în miturile egiptene expresia „O, tu Ra ! Tu treci (sau tu stăpîneşti) ambele tale împărăţii...”, nu se are în vedere Egiptul de Sus şi Egiptul de Jos, aşa cum se crede acum, dar anume aceste două orizonturi. Evident, măreţia lui Ra nu poate fi limitată la dimensiunile Egiptului, care e situat încă şi de-a curmezişul drumului lui Ra.
Inelele Olimpice.
Olimpul adevărat nu e muntele Olimp din Elada, dar Olimpul ceresc – locul unde se află Soarele în zenit la ziua Solstiţiului de vară, cel mai înalt punct care îl atinge Soarele pe cer. Muntele Olimp este numai umbra Olimpului adevărat. Zeus cu echipa sa acolo sălăşuieşte – în cer. Numele „Zeus”(Deus, Dias) semnifică noţiunea de „Ziuă”, sau după conţinut: răsărit, lumină, luminosul. Omonimele Diana, Dionisos au ca origine aceiaşi noţiune, numai că, în perioada clasică a elinismului, ştiinţa templieră era la cel mai jos grad de degradare. În cohorta „divinităţilor” era aşa un haos de mare, că nici învăţaţii timpului nu mai pricepeau nimic.
Echivalentul simbolic al Soarelui este un cerc, un inel. Primul Soare Zodiacal al Calendarului, în timpul actualităţii sale, aşa şi se însemna – un inel. Pe desenul 5(a) se arată evoluţia acestui simbol pînă la momentul actual – Soarele al Cincilea, al Leului. Acest simbol va mai fi actual încă vre-o 12.000 de ani, pînă la începutul Soarelui al Şaselea, al Fecioarei. Atunci jocurile olimpice vor fi simbolizate de şase inele.
Tot la „Inele” se poate de atribuit si o formă complimentară de reprezentare a Clendarului solar: Des 5(c). Patru inele semnifică 4 Sori care au trecut - des. 5(c)1. Dacă se doreşte de a menţiona şi Soarele actual, al cincilea, se mai deseană un cerc. Dar acesta trebuie să indice razele solare - des. 5(c)2. Aceste simboluti se purtau de obicei în jurul gîtului de către faraoni în Egipt, de omologii lor în Peru si în alte părţi ale lumii. Tot acest conţinut îl au la origine şi mărgelele, salbele. Pentru a arăta o dată mai precisă, se folosea spirala - des. 5(c)3. Iată aşa se poate de indicat timpul actual – 4,5 Sori de la începutul Calendarului. E posibil şi mai precis. Aceste desene se întîlnesc des şi ca pietroglife - desenate pe stînci de piatră. De aici se vede, că desenatorii nu erau oameni primitivi, dar căzuţi în primitivism în urma calamităţilor sociale sau naturale. Atlantida lui Platon avea 3 cercuri, ceia ce o situiază în timpul de pînă la anul 10.888 î.e.n.
Menora şi Hanuchia evreiască (des. 5(d) au ca origine un asmenea mod de reprezentare a Calendarului Solar. Numai că ele sunt alcătuite de o singură parte a orizonturilor, cealaltă lăsată să se subînţeleagă. În antichitate evreii venerau Menora, dar ea nu e actuală pentru Soarele al Cincilea – ea reprezintă Soarele al Patrulea de pînă la 10.888 î.e.n. Mai tîrziu (nu cunosc cînd), cineva dintre evrei şi-a dat seama de acest lucru şi a dezvoltat Menora. Aşa a apărut Hanuchia. Sărbătoarea Hanuca, ca atare, nu-i altceva decît sărbătoarea Anului Hou în timpul Solstiţiului de iarnă.
Elena Blavatskaia spunea, că într-un templu din India, ca semn de adînc respect şi considerare, ei i-au arătat un simbol foarte vechi: pe o frunză mare, special prelucrată (mumificată), era desenat un Cerc cu un punct în mijloc. Nu sunt semne ca E. Blavatskaia să fi fost iniţiată în Calendar. Ea nu comentează acest subiect, numai comunică. Acesta este simbolul Primului Soare în timpul actualităţii sale – anii 105.400 – 81.772 î.e.n.
Un Moai..... povesteşte !
Statuile uriaşe de pe insula Paştelui (Ra-pa-nui) nu-s toate de aceiaşi vîrstă. Majoritatea din ele n-au nici un fel de insemne pe ele. Dar iată că pe una din ele găsim un mesaj. Moai – aşa sunt numite statuile de către băştinaşii insulei. Reeşind din cele scrise mai sus, nu e greu de citit epistola de piatră: Desenul 6. Se vede paralela egipteană de reflectare simbolică ? Cercul cu fasciile, păsările orizontului, planta ofilită – sunt aceleaşi ca şi în Egipt sau alte părţi, semnifică aceiaşi concepţie şi aceleaşi noţiuni. Şi în Egiptul antic era un personaj sculptat cu limba scoasă afară din gură: se numea „Bes”. El nu facea parte din zeităţile templelor, dar circula în popor la mila interpretării lui (că aduce noroc, că te apără de deochi s.a.). În Elada, însă, Gorgona Meduza cu limba scoasă semnifica destul de clar „un potop care a furat soarele”. Aşa că în mesajul de pe Moai nu-i nici un simbol de origine strict aborigenă.
Mîinele sus !
Pe desenul 7 vreau să mai aduc una din multiplele dovezi de folosire în toată lumea a unui sistem simbolc unic. Personajul din Tailanda stă cu mîinele în sus. În palme are cîte o rotulă. El demonstrează înălţarea Soarelui al Cincilea. Despre asta ne vorbeşte numărul de degite, fiindcă sunt statui, simboluri similare care au şi patru degete. În America găsim mai multe zeităţi cu o poziţie identică celei din Tailanda. Simbolul din st. Alabama USA demonstrează acelaşi eveniment – înălţarea Soarelui al Cincilea. Cei doi şerpi cu clopoţei simbolizează două orizonturi ale Soarelui al Patrulea, care s-au înplinit. Numărul Soarelui ni-l indică numărul de segmente de la cozile şerpilor. Existenţa unor asemenea simboluri pietroglifice iarăşi confirmă că ele nu-s desenate de oameni primitivi şi nu întîmplător.
Patru cai = o Svastică
Nu pot să nu dau explicaţie acestui simbol, care a fost pîngărit de nişte oameni rătăciţi în noaptea necunoaşterii. Simbolul „Svastica” este de origine indo – ariană şi nu înseamnă absolut nimic decît „patru Sori Zodiacali care au trecut”. Dacă svastica este luată în cerc – semnifică Soarele al Cincilea, ca şi inelele olimpice şi multe alte feluri de reflectare a acestei perioade calendaristice. Culoarea svasticii e roşie – culoarea soarelui – răsare. Aspectul grafic are la origine stilizarea geometrică a patru capete de cai, ceia ce şi se vede clar pe desenul 8. Apolon (sau Zeus, Vaal, Jupiter s. a.) reprezentat pe carul de luptă tras de patru cai (cvadriga), semnifică fix acelaşi mesaj ca şi svastica – Soarele al Cincilea. Sunt svastici cu trei şi chiar cu două braţe, ceia ce reflectă aceleaşi date calendaristice: Soarele al patrulea şi, respectiv Soarele al treilea. Aceste simboluri au fost compuse de Oameni cu literă mare, învăţaţi, nonviolenţi, fără nici un prejudiciu jentilic, tribal sau rasial. Ei erau aceia, despre care se spune în mituri, că învăţau popoarele (căzute în sălbăticizm) cum să-si organizeze viaţa socială, agricultura, meseriile, arhitectura. N-au aceste simboluri nici o „putere magică” şi n-ajută la nimic. Unicul lucru, care are într-adevăr putere nu magică, dar sacră – asta sunt convingerile omului.
Piramida lui Keops (Khufu).
În cronicile egiptene se spune: „Înainte de potop, zeul Tot a scris toată ştiinţa în cărţi, care le-a ascuns în toate colţurile lumii. Cei care vor putea să le citească, să folosească cunoştinţele spre binele omenirii.” Numele de „Tot” grecii l-au tradus ca „Hermes”. A avea cunoştinţe hermetice, înseamnă a avea cunoştinţe enciclopedice. Piramidele, templele, calendarele, tradiţiile populare, vestimentaţia, miturile, simboluri, jocuri şi multe altele – acestea sunt cărţile lui Tot. „Tot” nu este o persoană, dar o generalizare simbolică.
Piramidele şi obeliscurile făcute corect şi cu ştiinţă de cauză, sunt nişte obiecte geometrice care includ în sine, în primul rînd, o informaţie despre corpurile cereşti (planete, aştri). În al doilea rînd, date despre Calendarul Solar, şi, în al treilea rînd, alte date astronomice şi de mare valoare. Depinde de volumul de cunoştinţe pe care le posedau autorii, de scopurile propuse, de posibilităţi s.a. Nu e neapărat ca o piramidă să fie mare, ea poate fi şi mică, de birou. Arheologii au găsit aşa ceva.
Toată lumea cunoaşte cele trei piramide megalitice egiptene. Dar ele nu-s numai trei. Mai sunt două pe nedrept uitate, tot aşa de gigantice, clădite din blocuri megalite: în regiunea Daşur – Piramida Roşie şi Piramida Înclinată.
Piramidele trebuie să se deschidă într-un fel sau altul, fiindcă ele sunt cărţi de pe care se învaţă. Nimeni n-a ascuns nimic. Din contra, totul e făcut cu maximă stăruinţă ca noi să putem înţelege chiar şi peste multe mii de ani. Cu o condiţie: să manifestăm aceiaşi ingeniozitate.
Iniţial, ele au fost parte componentă al unui întreg compex aritectural. Centru a fost în oraşul Heliopolis, la Templul Soarelui. Acolo era şi un obelisc dedicat Soarelui. Astăzi se află instalat (de romani) în piaţa Vaticanului. N-am studiat, nu pot să ştiu dacă e acel original, sau poate o replică antică eronată. Diagonala Nord-Est a piramidei lui Keops se opreşte fix în locul unde a fost instalat iniţial obeliscul de la Heliopolis - în faţa Templului Soarelui On (Iunu). Distanţa aceasta reflectă distanţa de la Soare la Pămînt.
„On” înseamnă tot aceia ce şi azi în engleză „One” – unu. „Iunu” – unu. Cuvîntul „Fa-Ra-On”(Faraon) înseamnă, probabil, „Templul Soarelui On”. Intuiţia mă împinge să cred că şi cuvîntul „Tera” provine de la „Trei-Ra”, adică „planeta a treia a stelei Ra”.
Aici, în templul On, se venera Eneiada – panteonul celor nouă zeităţi egiptene. În afară de ce se cunoaşte despre ele, sub cifra de „nouă”, se ascunde şi ştiinţa despre Calendarul de Nouă Sori al Pămîntului şi totul ce e legat de el. Anticii obişnuiau să monteze pe acelaşi schelet mai multe etaje de informaţie.
Poziţia piramidelor în ordinea Mencaura-Khafra-Khufu, indică (după umila mea părere) masa şi densitatea medie a Pămîntului (1)la momentul iniţial, (2)la începutul Calendarului Solar, (3)şi la timpul construcţiei piramidelor; plus micşorarea orbitei în apogeu, ca rezultat al creşterii masei. Să nu uităm, că diagonala ce leagă Templul Soarelui din Heliopolis cu piramida lui Khufu, totodată indică aproximativ şi poziţia pe care o ocupă Soarele la Est în timpul Solstiţiului de Vară, şi la Vest în timpul Solstiţiului de Iarnă, adică cînd Pămîntul se află în apogeele orbitei sale. Orbita se poate micşora numai în punctele apogeului; perigeul este neschimbat din momentul sosirii planetei pe orbita Soarelui.
Heliopolisul mai era numit şi „Stîlpul (pilonul) de Nord”. Această precizare mă face să bănuiesc, că mai exista şi unul de Sud...
Pe des. 9 avem reprezentat peretele de Est al „Camerei Reginei” din piramida lui Kheops. În realitate ea este Camera Pămîntului. Observăm un ziggurat cu patru trepte săpat în perete. El ne indică timpul actual construcţiei – sfîrşitul Soarelui al Patrulea (al Crabului), şi cît timp a mai rămas pînă la sfîrşitul vieţii pe pămînt, adică pînă la căderea Venerei pe Soare – 2,32 Sori, adică anul 41.209 era noastră.
Cifra aceasta este încă odată confirmată şi în Camera Soarelui. Desenul 10. Tavanul e format din 9 plăci masive de granit. Ele simboliziază nouă Sori Zoniacali pămînteşti. Dacă proiectăm pe tavan poziţia sicriului numărăm 6,32 sori de la începutul calendarului. Podeaua este formată din 15 plăci de granit ce simbolizează 15 Sori Zodiacali venerieni. De asemenea, poziţia sicriului ne indică momentul căderii planetei Venera. Sicriul acesta nu e al faraonului, dar al întregii vieţi pe planetă. Pereţii sunt construiţi din cinci rînduri de plăci de granit. Patru sunt plasate de asupra intrării, iar într-a cincia intrăm. Ele indică timpul cînd s-a construit piramida, şi cărui timp corespund măsurările – anul 10888 î.e.n. Canalele astronomice indică careva poziţii ale stelelor pe cer, dar nu pot spune care e mesajul. Numai paleoastronomii pot clarifica acest lucru.
În anticamera Soarelui (des. 11) sunt trei perechi de piese în care aluneca balastul pîrghiilor în timpul construcţiei. A patra e făcută, aproximativ, pînă la jumătate şi în ea e amplasată o placă de granit cu un orificiu în mijloc. Aici ni se oferă data precisă a construcţiei piramidei – trei şi mai mult de jumate Ani Precesuali (a nu se încurca cu Anii Solari zodiacali – des.2). Dacă socotim fiecare din cele trei lungimi ca Unu (25.776 ani), a patra trebuie raportată la una din cele trei, gradată în ani obişnuiţi. Apoi le sumăm şi obţinem anul precis al construcţiei, începînd cu anul 105.400 î.e.n. Scădem din această cifră suma obţinută şi căpătăm anul î.e.n. în numeraţia noastră actuală. (Eu nu dispun de dimensiuni precise, şi din această cauză nu pot citi data). Tot în această anticameră, fix de asupra intrării în camera Soarelui sunt săpate în granit patru dungi paralele. Aceasta se citeşte „Patru Sori Zodiacali au trecut, intrăm în al cincilea”.
Marea Galerie din Piramida lui Keops are şi ea înscrisă în sine un zigurat în minus, ca şi camera Pămîntului, numai că el are şapte trepte. Aceasta e Galeriea Venerei cu Calendarul în Sori venerieni. Dacă privim Des. 2, observăm, că sfîrşitul soarelui al şaptelea venerian a coincis cu sfîrşitul soarelui al patrulea pămîntesc. În planul acestei galerii se înscrie o elipsă foarte alungită. Des. 12. Ea simbolizează traectoria unui corp ceresc, care poate fi doar o cometă, asteroid sau ceva de tipul acesta. Drepunghiurile din colţurile de jos a galeriei nu sunt ale elipsei îscrise în acest dreptunghi. Conform codului Cvadraturii Cercului ele trebuie să fie aşa cum le-am desenat eu în colţurile de sus ale desenului 12. Dreptughiurile de jos sunt de la o altă elipsă, aşa cum se vede pe Des. 12(b), cu o excentricitate nu prea mare care seamănnă cu una planetară. Eu nu dispun de dimensiunile absolut fixe ale Galeriei, şi de aceia nu pot spune despre care planetă merge vorba, dar mesajul principal se înţelege: În anul 27.035 era noastră un asteroid va lovi o planetă. Aceasta poate fi Venera, Pămîntul sau altă planetă. Impactul va fi periculos pentru Tera, altfel n-ar avea rost această preîntîmpinare. Anul se calculează uşor după metoda care am folosit-o în Camera Pămîntului.
Sfinxuil. Privim Des. 13. Capul sfinxului nu-i proporţional corpului. El este cu mult mai mic. Iniţial Leul avea cap de leu, dar în anii 7.000 – 5.000 î.e.n. el a fost erodat tare de ploi, ca şi întregul corp. În antichitate Sfinxul a fost restaurat prima dată de faraonul Kafra. El a hotărît de sculptat (din piata ce-a rămas) un cap de faraon. Dar această soluţie contravine sistemului original şi ne previne, că şi în alte monumente ale Egiptului Antic sunt posibile asemenea erori.
În faţa Sfinxului sunt două temple. Cel vizavi e numit convenţional Temlul Sfinxului, iar cel ce e amplasat puţin într-o parte – Templul din Vale. Dacă privim atent desenul, observăm că Templul Sfinxului are contururile unui Crab. Zodia Racului, de origine şi corect, este Zodia Crabului. Silueta Crabului are în faţă şi în spate cîte un ziggurat cu trei trepte pentru a înţelege că merge voba despre Epoca Crabului şi nu de o zodie simplă de 2.148 ani. În prima treaptă a zigguratelor sunt şase coloane, adică pînă la Crab au trecut trei răsărituri şi trei asfinţituri, şi el este al patrulea. (O pereche de coloane simbolizează două tronuri (două orizonturi) ale unui Soare Zodiacal). Templul din Vale dublează această dată, numai că în Ani Precesuali şi nu zodiacali. Numărăm coloanele. Avem două rînduri de coloane amplasate simetric faţă de axa centrală a templului. Trei coloane sunt situate orizontal şi cinci vertical, adică au trecut trei ani precesuali împliniţi, şi au mai rămas la timpul respectiv încă cinci. În partea stîngă a templului privit de la răsărit e amlasată arhitectural o figură geometrică cu trei ramuri ce simbolizează trei cercuri precesuale parcurse.
Aceste piramide conţin mult mai multă informaţie şi destul de complicată.
Calendaru pierdut..... s-a găsit !
Des. 14. Avem în faţă o gravură în piatră, recoltată în regiunea vitală a poporului Maia, peninsula Yucatan, America. Pe ea e reprezentat un bărbat aşezat pe un crab. În partea dreaptă (cum privim) crabul are la fiecare picior cîte un disc. Două discuri sunt situate consecutiv mai jos. Mesajul se citeşte astfel: „Patru Sori Zodiacali au fost parcurşi (au trecut) şi au mai rămas doi din şase cîţi sunt de toţi”. Faptul, că aceasta ţine de trecut, ne indică locul poziţionării simbolurilor – la spate, cît şi discul mai mare din colţul dreapta-sus, pe care avem imaginea unui om cu mîinele încrucişate. Asecta este un simbol solar: cerceii din ureci – Soarele răsare şi Soarele apune, capul figurii – Soarele în zenit. Configuraţia este dreptunghiulară – trecut sau viitor. Mîinele îcrucişate – deces, trecut. (La greci două paglici încrucişate pe piept simboliza tot un defunct sau un personaj în lumea cealaltă). Patru panglici între cleştele crabului înseamnă că asesta este al patrulea crab, care a trecut. Pe capul individului, în faţă, vedem patru panglici cu vîrful despicat – patru sori a cîte două orizonturi fiecare. A cincea panglică, nedespicată – soarele actual, al cincilea. În stînsa sus, într-un oval mai mare, o figură solară. Cînd figura ţine mîinile în sus – numărăm degetele şi aflăm despre care soare calendaristic este vorba. Aici nu se vede bine, dar noi şi aşa ştim că după patru vine cinci. În faţa figurii, pe două picioare ale crabului, sunt plasate două discuri mici asemeni celor din spate. Deci, individul generalizat mai are în faţă (înainte, în viitor) încă doi sori. Personajul ţine în mîini nişte plante şi e preocupat de calcule. El socoate o dată mai precisă între anii 10.888 î.e.n. şi momentul actual gravării pietrei. Nu pot spune precis ce dată, fiindcă nu pricep încă în plantele autohtonilor. Iată Calendarul pierdut de aborigenii americani. El era, numai că ei, sărmanii, nu-l mai înţelegeau: atribuiau acestor imagini calităţi fantastice, se închinau la ele, le hrăneau, le-mbrobodeau, le făceau căsuţe (temple), le dădeau şpagă, le-aduceau sacrificii de vieţi omeneşti, - produsul imaginaţiei întunecate de necunoaştere.